Learning, Sharing, Helping …

Judgment


Judgment

There was an old man in a village, very poor, but even kings were jealous of him because he had a beautiful white horse. Kings offered fabulous prices for the horse, but the man would say, “This horse is not a horse to me, he is a person, and how can you sell a person, a friend?” The man was poor, but he never sold the horse.

One morning, he found that the horse was not in the stable. The whole village gathered and they said, “You foolish old man! We knew that some day the horse would be stolen. It would have been better to sell it. What a misfortune!” The old man said: “Don’t go so far as to say that. Simply say that the horse is not in the stable is the fact; everything else is a judgment. Whether it is a misfortune or a blessing I don’t know, because this is just a fragment. Who knows what is going to follow? People laughed at the old man. They had always known that he was a little crazy.

But after 15 days, suddenly one night the horse returned. He had not been stolen, he had escaped into the wild, and not only that, he brought a dozen wild horses with him. Again the people gathered and they said, “Old man, you were right. This was not a misfortune, it has indeed proved to be a blessing.” The old man said: “Again you are going too far.” Just say that the horse is back. Who knows whether it is a blessing or not? It is only a fragment. You read a single word in a sentence – how can you judge the whole book?” This time the people could not say much, but inside they knew that he was wrong.

Twelve beautiful horses have come… The old man had an only son who started to train the wild horses, just a week later he fell from a horse and his leges were broken. The people gathered again and again they judged, they said, “Again you proved right” It was a misfortune. Your only son has lost the use of his legs, and in your old age he was your only support. Now you are poorer than ever.”

The old man said, “You are obsessed with judgment. Don’t go that far. Say only that my son has broken his legs. Nobody knows whether this is a misfortune or a blessing. Life comes in fragments and more is never given to you.”

It happened that after a few weeks the country went to war, and all the young man of the town were forcibly taken for the military. Only the old mans son was left, because he was crippled. The whole town was crying and weeping, because it was a loosing fight and they knew most of the young people would never come back. They came to the old man and they said, “You were right, old man – this has proved a blessing. Maybe your son is crippled, but he is still with you. Our sons are gone forever.” The old man said again,” you go on and on judging. Nobody knows! Only say this, that your sons have been forced to enter into the army and my son has not been forced. But only God, the total, knows whether it is a blessing or a misfortune.” “Judge ye not” – otherwise you will not become with the total.

With fragments you will be obsessed, with small things you will jump to conclusions. Once you judge, you have stopped growing. Judgment means a stale state of mind, and mind always wants judgment, because to be in a process is always hazardous and uncomfortable. If fact, the journey never ends. One path ends, another begins; one door closes another opens. You reach a peak; a higher peak is always there. God is an endless journey. Only those who are so courageous that they don’t bother about the goal but are content with the journey, content just to live the moment and grow into it, only those are able to walk with the total.

—————————————————————————————————————————-

Judecată

Era un om in vârstă foarte sărac într-un sat, dar chiar si regii erau geloși pe el pentru că avea un foarte frumos cal alb. Regii i-au oferit sume fabuloase pentru cal, dar omul spunea: „Acest cal nu este un cal pentru mine, este o persoană, și cum poți să vinzi o persoană, un prieten?”. Omul era sărac, dar nu și-a vândut niciodată calul.

Într-o dimineață, a aflat că calul nu mai era in grajd. Tot satul s-a adunat și au zis: “Nebun bătrân! Știam că într-o zi calul va fi furat. Era mai bine să-l vinzi. Ce ghinion!”. Bătrânul spuse: “Nu mergeți așa departe astfel încât să spuneți asta. Spuneți simplu ca calul nu este în grajd este un fapt; orice altceva este judecată. Dacă este ghinion sau noroc nu știu, pentru că este un fragment. Cine știe ce va urma?” Oamenii râdeau de bătrân. Au știut dintotdeauna că era puțin cam nebun.

Dar după 15 zile, brusc într-o noapte calul se întoarse. Nu fusese furat, scăpase în sălbăticie, și mai mult, adusese și o duzină de cai sălbatici cu el. Din nou oamenii s-au adunat și au zis: ”Bătrâne, ai avut dreptate. Nu a fost ghinion, a fost cu adevărat noroc.” Bătrânul spuse: “Din nou mergeți prea departe. Doar spuneți că calul s-a întors. Cine știe dacă e noroc sau nu? E doar un fragment. Citiți doar un singur cuvânt dintr-o propoziție – cum puteți judeca întreaga carte?”. De această dată oamenii nu au mai putut zice nimic, dar în interiorul lor știau că el greșește.

Doisprezece cai frumoși veniseră… Bătrânul avea doar un singur fiu care a început sa dreseze caii sălbatici, dar o săptămână mai târziu căzu de pe un cal și îsi rupse ambele picioare. Oamenii se adunară din nou și din nou judecară, spunând: “Din nou ai avut dreptate. A fost ghinion. Singurul tău fiu nu-și mai poate folosi picioarele, și tu ești bătrân, era singurul tău ajutor. Acum ești mai sărac ca niciodată.”

Bătrânul spuse:”Sunteți obsedați cu judecata. Nu mai mergeți așa departe. Spuneți ca fiul meu și-a rupt picioarele. Nimeni nu știe dacă asta e ghinon sau noroc. Viața vine in fragmente și mai mult nu-ți este niciodată dat.”

Se întâmplă ca după câteva săptămâni țara să intre în război și toți tinerii din sat au fost luați cu forța în armată. Doar fiul bătrânului rămase acasă, pentru că  era schilod. Întregul sat plângea, pentru că pierdeau războiul și știau că majoritatea tinerilor nu se vor mai întoarce. Au venit la bătrân și i-au zis: ”Ai avut dreptate, bătrânule – asta s-a dovenit a fii noroc. Poate ca fiul tău e schilod, dar e încă cu tine. Fii noștri sunt plecați pentru totdeauna.” Bătrânul spune din nou: ”Voi judecați în continuu. Nimeni nu știe. Spuneți doar că fii voștrii au fost forțați să meargă la război și fiul meu nu. Dar numai Dumnezeu, tot ceea este, știe dacă e noroc sau ghinion.””Nu mai judecați.” – altfel nu o să deveniți una cu tot ceea ce este.

Doar cu fragmente veți fi obsedați, cu lucruri mărunte veți trage concluzii. De îndată ce judecați, v-ați oprit creșterea. Judecata înseamnă un vechi stadiu al minții și mintea vrea să judece întotdeauna, pentru că a fii într-un proces e întotdeauna riscant si neconfortabil. De fapt călătoria nu se termină niciodată. O cale se termină, alta începe; o ușă se închide, alta se deschide. Ajungi la o culme; o culme și mai înaltă este întotdeauna acolo. Dumnezeu este o călătorie fără sfârșit. Doar cei care sunt atât de curajoși să nu le pese de scop sunt încântați de călătorie, mulțumiți doar să trăiască în prezent și să crească în prezent, doar aceia sunt capabili să meargă cu tot ceea ce este.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s