Learning, Sharing, Helping …

Merg incet


Am intrat in parc ca in fiecare dimineata din ultimele luni. Am in minte din nou SLOW – sa fac totul incet. In acest moment sa merg incet. Observ aceeasi chestie de cum intru in parc – liniste. Liniste creste in mine. Parca parcul ar fi cumva izolat de traficul de pe strazile din lateralele lui. De fapt e cam pustiu. Zilele astea este cam multa zapada.

Merg incet.

Observ cum pasesc. Cum pun piciorul jos si zapada scartie sub talpa bicancului, cum imi pun greutatea pe picior si se indeasa in zapada, aluneca si toti muschii se incordeaza pentru a mentine echilibrul corporal. Simt fecare degetel, calcaiul care e pus primul jos, apoi fiecare muschi in sus gamba, pulpa, fund, apoi coloana, miscarea umerilor, miscarea gatului, miscaera capului. Si urmatorul pas porneste. Automat. Se intrepatrunde miscarea celuilalt picior cu primul. In timp ce primul impine inainte, al doilea preia sustinerea. Se pregateste sa faca ceea ce a facut primul. Observ in continuare tranzitia. Incordarea muschilor pentru a echilibra corpul. Un alt pas. Primul care atinge zapada este calcaiu. Apoi pernuta si degetele. Ca celebrul dicton al marcii de whiskey – keep walking. Lipseste ceva. Adauga eu: SLOW and WATCHING.

Merg incet.

Oau. E liniste. E liniste din ce in ce mai profunda in mine. Aud pasarele ciripind. Vorbind in limba lor. Le aud deasupra mea in dreapta, intorc capul si le vad. Suut acolo in copac si ciripesc. Imi dau seama ca de obicei nu le pot localiza, le aud dar nu le vad. De parca s-ar ascunde de privirea mea stiind cumva ca nu e linistita. Sau poate mintea mea nu mi le arata. Ce e diferit acum? Sunt atat de linistit si mintea aproape a tacut. Pasesc in continuare si imi observ pasii. E liniste in mine, dat totusi exista o vibratie. Observ o vibratie linistita in tot corpul. Ma uit in jur, zapada imaculata si neatinsa. Sunt zone intregi de zapada neatinsa. Este si pe copaci. Cerul e senin. Cred ca ar trebui sa fie frig, dar nu simt.

Merg incet.

Ce frumos. Aud din spate un fasait. Si apoi pana sa intorc capul sau sa stiu ce se aude, trec pe deasupra mea, cam pe la 2-3 metri deasupra, un stol de pasarele. Zborul lor, datul din aripi creaza acel fosnet. Nu-mi aduc aminte sa mai fi auzit vreodata asta. Rad. Simt o mare bucurie. Vibratia se inteteste fara a se agita. E tot liniste.

Merg incet.

De deasupra blocurilor, soarele isi transmite lumina. Imi atrage atentia. Ma opresc. Privesc cum lumina cade pe zapada imaculata. Sunt umbre de la conturul neregulat al blocurilor, antenelor, crengilor copacilor. Acolo unde este lumina stralucesc mici fulgi de zapada, sclipicesc in acest soare – fara caldura doar lumina. Inchid ochii. Imi simt corpul vibrand. Imi simt inima usoara si intregita. Stau cu ochii inchisi si percep 4 puncte luminoare. Doua mai apropiate si mai sus si doua mai departate si mai jos. Vibrez tot. Si ma observ. Cine este observatorul? Eu, vine  natural raspunsul de undeva din adancul meu. Deschid ochii. Vad in zapada o mica creanga ce razbate din nea. Stiu ca dedesupt este o intreaga planta careia i-a ramas doar acest pisc afara. O privesc. O observ. O simt sub zapada, cum se ramifica, cum are crengile inghetate dar totusi acolo e ceva. In toata aceasta planta circula ceva, sau mai corect zis din strafundul ei, din interior spre exterior strabate ceva. Si acel ceva il simt in simbioza cu zapada rece, sau mai degraba in intelegere, in acceptare cu ceva care simt cum vibreaza in zapada. In fiecare fulg de nea. Ma observ. Vibreaza si in  mine. E acelasi ceva. Vibreaza si in tine nu? Vibreaza peste tot.

Merg incet.

Pasesc incet pe aleea acompaniata de copacii care ii dau un usor aer de tunel prin imbratisarea crengilor. Observ in continuare mersul. E liniste. Alternez mersul cu ochii inchisi cu cel cu ochii deschisi. Ma apropii de niste vrabiute care ciugulesc o felie de paine. Imi vine sa le numar – sunt 8. De ce imi apare in jur acest numar? Cred ca stiu. Imi vine si raspunsul. Ma apropii incet de ele si le vad ca nu se sperie repede asa cum au facut cu cele doua fete care au trecut mai devreme la o distanta mai mare de ele decat mine, care vorbeau dar care cred ca nici nu le-au observat. Trec incet pe langa. Le simt in spate cum revin la felia de paine.

Merg incet.

Ies din parc. Sunt in continuare liniste. Dupa primii pasi deja simt incet cum vibratia orasului incepe sa intre in mine. Stiu ca nu e agitaia mea. Dar o simt cum vibratia se altereaza sau se agita putin. Continui sa merg incet, si ma obisnuiesc. Privesc oamenii care trec pe langa mine. Ii privesc si le spun fiti binecuvantati. Blessing. Mai degraba decat le spun, ca nu o fac cu voca tare, ii binecuvantez din vibratia care o simt in mine si care stiu ca este viata si iubire.

Merg incet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s