Learning, Sharing, Helping …

Square


Inima incepe sa-mi bata. Simt sangele cum se misca, cum e pompat spre extremitatile corpului. Il simt curgand prin picioare si maini. Din jurul inimii incepe corpul sa vibreze. Pieptul se incalzeste, ma strange. Burta incepe sa ma doara. Simt cum intreg corpul incepe sa vibreze. Vibreaza puternic. Perceptia incepe sa mi se incetoseze. Ma cuprinde o somnolenta. Incerc sa stau pe scaun cu spatele drept si capul drept, cu mainile inpreunate in poale si sa meditez. Vibreaza tot. Simt ca vreau sa ma abandonez. Ma vad cazand cu capul de birou. Ma vad lovit. Imi vad sangele iesit din rana. Dar nu ma intereseaza. Vreau sa ma abandonez.

Vreau sa-mi las corpul fizic in brate la cineva in care am incredere. Sa fiu tinut in brate. Sa-mi abandonez corpul fizic – sa lesin – sa ma las in abandonare. Corpul fizic sa ramana la cineva care sa aiba grija de el, sa nu-l lase sa cada,  sa se lovesca. Sa-l tina in brate. Sa ma pot abandona cu totul.

Abandon unde? Catre ce? Cui?

Simt ca cumva interiorul meu, sa ajung acolo unde nu am fost, in profunzimea interiorul meu. In abisul sufletului. Abis suna cam negativ, mai bine zis in adancimea necunoscuta. Necunoscut suna tot negativ? In profunzime. Spre sursa. Sa ma abandonez sursei.

Cer ajutor dar nu imi poate fi acordat direct. Se pare ca am de trecut singur prin asta. Si cat mai constient posibil.

Ma simt ametit. Trag de tija de la scaun si il las pe spate. Ma lungesc sa stau cu capul de spatar. Imi inaginez ca sunt luat in brate de cineva in care am totala incredere. Ca sa fie cat mai veridic ma iau singur in brate. Ma strang. Si ma observ. Las in pace sa fie. Sunt ametit. Sunt ca intr-o transa. Mai deschid ochii putin si vad putin in jur apoi pic iar. Nu stiu exact cat dureaza. Timpul nu e esential. Ascult Deva Premal cu Gayatri Mantra. Stiu ca are cam 9 minute dar nu stiu unde a ajuns, cat mai are –  e doar sunet de fundal –  care totusi amplifica rezonanta.

Trece un timp.

Deschid ochii. Inghit si simt saliva cum curge pe gat. Parca ar fi ceva nou. Simt cum ma patrunde frigul. De la spate, de la sira spinarii, in tot corpul. Am mainile reci. Incep sa tremur. Imi clantane dinti. Mi-e frig. Cunosc senzatia. Stiu ca nu e un frig de la mediul ambiant. E cald in camera. E ca o febra cu frisoane. Stiu ca vine din interior. Ca dupa transa. Imi clantane dintii.

Imi vine o idee. Unde e luna? Dechid programul de astrologie si vad ca este – exact cum banuiam – square pe soarele natal. Tremur, imi clantane dintii.

Ii spun prietenului meu cel mai bun. Ma asculta. Rade putin de mine la inceput. Imi spune ca frigul este de la pesti. Intotdeauna. Vizualizez ca e natural – unde traiesc pestii in adancimea apei e frig. Sunt cam in cel mai infrigurat punct. Sa notez timpul exact. Si timpul apogeului. Apoi imi spune ca este ceva ce vorbeam noi mai demult despre square – obiceiuri si abandon spre sursa. Asa este la fiecare square – mai mult sau mai putin intens, dar numitorul comun este caderea. La unele chiar iti vine sa te bati, sa lupti.

Imi atrage atentia asupra obiceiului care s-a manifestat. Sa fiu tinut in brate. Ceva gen baby care vrea sa fie hranit de o femeie. De o mama. In esenta este un copil care vrea sa fie tratat si hranit in mod adecvat. Asta era in regula cand eram copil. Dar acum nu mai sunt copil si nici 5 kg nu mai cantaresc. E nevoie sa dau dovada de intelegere si ma adaptez la noua situatie.

Square-ul aduce lipsuri si obiceiurile disfunctionale sunt cele mai lovite. Problema mea de acum este satisfaceare unei lipse prin felul de a fi a copilului de acum x ani. Printr-un obicei vechi.

Care e lipsa?

Ca si copil eram nevoit sa primesc iubire de la maica-mea. Ca am primit sau nu, cat am primit, nu mai conteaza acum. Ea putea sa-mi dea sa ma porneasca. Nu mai conteaza acum. Acum nu poate sa-mi dea nimeni cat am eu nevoie. Pentru ca sunt prea mare. Nu fizic. Prea mare. Daca insist sa primesc de la altcineva oricat, oricand – ce inseamna asta? Pai dependenta si atac asupra celuilat. – De unde sa-ti dau atat iubire? Nu am de unde.

Si atunci?

Daca am eu iubire? Daca am acces la ea, daca pot sa mi-o dau? Daca ma pot hrani singur? Doar acum sunt adult. Nu mai sunt copil. Asta ar fi atitutinea naturala de adult. Ma hranesc singur. De ce ma impiedic singur sa ma hranesc? Pai pentru a gandi ca un copil mic care nu stie sa-si dea iubire e nevoie sa ma impiedic sa-mi dau iubire. Am ramas blocat in stadiul de copil.

Dar nu inteleg cum sa-mi dau iubire?

Pai iubirea este strans legata de libertate, calm. Dupa ele vin intelegere, aprobare, lipsa judecatii, lipsa condamnarii. Libertate si calm. Cand insist sa fiu calm ma iubesc pe mine. Corpul adora calmul. Dar … toate astea sunt inca in taramul cuvintelor. Nu au asa mare insemnatate.

Iubire, calm, liberatate.

Sub ele insa este altceva. Atentia. Sa-mi dau ATENTIE cu adevarat mie. Sa-mi dau ATENTIE ca in parc. Cand e liniste si observ. Sa nu stau sa dau atentia mintii “mele”, sau situatiei “mele” financiare, sau etc. ATENTIE mie inseamna sa fiu constient in prezent la tot ceea ce sunt si ceea ce este. Asta sustine si iubirea si libertatea si calmul. ATENTIE – meditare cum faceam in parc. Cum faceam pe strada. ATENTIE.

Multumesc.

Imi vine sa plang. Am senzatia ca sunt ca nou acum. Nou-nascut.

Multumesc.

( Asta cu sursa o pot spune acum, atunci cand experimentam nu stiam unde sa ma abandonez. )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s