Learning, Sharing, Helping …

ACUM


Ajung pe trotuarul de vis-a-vis dupa ce am traversat trecerea de pietoni. Dupa cum fac cativa pasi simt cum o linistea interioara sporeste. Devin atent. Merg incet. Constientizez ce fac acum: merg. Linistea creste.  Sunt atent. Ajung la intrarea in parc. Ma uit in sus si vad zburand o pasare alba.

Merg incet. Imi simt corpul interior vibrand, vibreaza din ce in ce mai puternic. Devin din ce in ce mai prezent. Inca mai ramane un gand care vine din cand in cand in lumina constiientei – sau poate este generat de ea? Imi spune ca pot sau nu pot ajunge la ceea ce imi doresc.

Accepta asta: se poate sa ajungi sau nu la ceea ce iti doresti. Nu ai de unde sa stii. Stii ACUM ce esti, ce doresti, ce vrei, ce rezoneaza cu tine, de ce ai nevoie. Dar nu stii daca vei ajunge la ceea ce iti doresti. Este un mister.

Accept intern asta. Vibrez puternic. Incep sa observ in jur. Incep sa ma observ observand in jur.

Vibrez. Privesc … si simt viata curgand peste tot. Simt viata vibrand in mine, simt viata vibrand peste tot in jurul meu. Simt vibratia in trandafirii scapati din zapada, in copacii de pe marginile aleilor, in praful de pe jos, in pasarile care zboara deasupra, in cerul senin, in soarele neputincios inca a incalzi atmosfera, in betele de chibrituri, mucurile de tigari, hartiile, frunzele uscate de pe jos, in zapada care isi traieste demna ultimele momente – peste tot.

Oau …  percep spatiu. Este atata spatiu. In mine. In afara mea. Spatiu. Nu gol. Spatiu plin de viata. Spatiu in care toate formele fizice se pot intrupa, in care toate formele fizice isi pot dansa dansul manifestarii, toate supunandu-se ciclurilor formelor: nastere, inflorire, moarte, nastere, …

Spatiu.

Ma opresc si stau pe o bancuta. Inchid ochii. Vibrez. Inima este usoara ca un fulg – si atat de linistita – parca nici nu mai bate in pieptul meu. Vibrez. Nu sunt singur.

Stau si ma observ in acesta liniste. Observ si ce se intampla in jurul meu, cum viata curge nestiuta, misterioasa, nenumita, curge continuu. Ma observ. Stiu ca asta sunt EU. Observatorul. Parte din viata. Viata. Prezent. ACUM.

Incep iar sa merg incet. E aceeasi pace – nu e nici o diferenta daca merg sau stau, daca sunt in picioare sau asezat pe o banca, daca am ochii inchisi sau larg deschisi. Merg incet. Ma simt binecuvantat. Ma simt binecuvantat fiind una cu viata – una cu ACUM.

Imi vine sa impart binecuvantari – acum stiu de unde vin si de ce pot sa le dau.

Ma opresc  cu fata in soare, inchid ochii, vibrez si dau trei binecuvantari inimii, sufletului si suflarii mele. De trei ori …

Merg mai departe. Trec incet  pe langa doi baieti de cartier care par cam dezorientati. Stiu ca nu par – asa sunt. Trec pe langa mine si merg mai departe fumand cate o tigara. Imi odihnesc privirea peste un stol de pasari care se invart cumva bizar deasupra parcului in fata mea. Pana la urma aleg si se duc sus pe acoperisul unui bloc. Observ intre ele o pasare alba. O privesc. Pare a fi un porumbel. E alb. Imi place aceasta pasare alba. O binecuvantez. Continui sa pasesc. Dupa cativa pasi ma mai uit la bloc, pasarea alba s-a miscat si ea in directia in care am mers eu. Merg in continuare. Dupa o vreme intorc capul … pasarea alba a ajuns la marginea acoperisului in directia mea de mers. O privesc. Simt ca ma priveste. Nu stiu care este legatura personala cu pasarea alba – nici nu o caut acum – dar simt ca este una.

Zambesc.

Trec pe langa un grup de fete cu un baiat care fumeaza pe o banca. In timp ce ma apropii incet ii privesc – de fapt privesc o fata care fumeaza si e sumar –  adica subtire –  imbracata  are o fata draguta – dar vad pe ea bravura adolescentei, cand simte ca are nevoie sa dovedeasca ceva, sa arate cat e de puternica, interesanta, puternica, sa dovesca cui? Ei si celor din jur. Sa iasa in evidenta. Sa fie remarcata in lumea formelor.

Zambesc.

In timp ce ma apropii simt cum ego-ul meu revine, cum apar ganduri – daca cand trec pe langa ei ma observa si ei si rad de mine. Sa fiu atent la ei sa vad ce reactii au. Poate si aud ca zic ceva de ciudatul asta care merge incet si ne priveste. Un libidinos.

Cum vine asa si se duce.

Rad. Rad din toata inima.

Cui ii pasa?

II binecuvantez.

Peste doua banci cei doi baieti de cartier se uita lung la grupul celalalt – probabil ii atrag fetele – dar simt la fel dezorientare – cum sa fac sa par tare cum am vazut eu la aia mari din cartier, cum era tata, cum sa ma razbun pe mama care nu ma baga in seama si m-a parasit.

Ii binecuvantez.

Apoi trec pe langa niste rude de-ale bradului – nu stiu cum se numesc  si ii binecuvantez.

Rad. Rad din toata inima.

Binecuvantez inima, sufletul si suflarea mea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s