Learning, Sharing, Helping …

Camilarul


“Caravana începu să meargă zi şi noapte. În fiecare ceas apăreau solii ascunşi sub glugi, iar stăpânul de cămile ―care devenise prietenul flăcăului―i-a explicat că izbucnise războiul între clanuri. Vor avea mult noroc dacă vor reuşi să ajungă la oază.

Animalele erau frânte de oboseală, iar oamenii, din ce în ce mai tăcuţi. Liniştea era şi mai înspăimântătoare noaptea, când un simplu nechezat de cămilă ― care înainte nu era decât unnechezat de cămilă, şi atât ― îi speria acum pe toţi şi putea fi semn că năvălea duşmanul.

Dar cămilarul nu părea prea impresionat de ameninţarea războiului.

― Sunt în viaţă, îi spuse flăcăului, în timp ce mânca o farfurie de curmale în noaptea fără focuri şi fără lună. Când mănânc, nu fac nimic altceva decât să mănânc. Dacă merg, doar atât voiface, voi umbla. Dacă va trebui să lupt, orice zi va fi la fel de bună ca să mor.

Şi asta pentru că nu trăiesc nici în trecutul meu, nici în viitor. Nu am decât prezentul, şi numai el mă interesează. Dacă vei putea rămâne mereu în prezent, vei fi un om fericit. Vei simţi că în deşert există viaţă, că cerul are stele, şi că războinicii se luptă pentru că asta face parte din rasa omenească. Viaţa va fi o sărbătoare, o mare sărbătoare pentru că ea este numai şi numai momentul în care trăim.”

“― Nu te gândi la ce a rămas în urmă, îi spuse Alchimistul când începură cavalcada peste nisipurile deşertului. Totul este gravat în Sufletul Lumii şi acolo va rămâne pentru vecie.

― Oamenii visează mai mult la întoarceri decât la plecări, zise flăcăul care se obişnuise iar cu tăcerea deşertului.

― Dacă ceea ce ai găsit este făcut din materie pură, niciodată nu va putrezi.Şi te vei putea întoarce într-o bună zi. Dacă nu a fost decât o clipă de lumină, ca explozia unei stele, atunci nu vei mai găsi nimic la înapoiere. Dar vei fi văzut o explozie de lumină. Şi numai asta,şi tot va fi meritat.

Bărbatul vorbea în limbajul alchimiei. Dar flăcăul ştia că se referea la Fatima.

Era greu să nu te gândeşti la ce a rămas în urmă. Deşertul, cu peisajul lui aproape neschimbat, se umplea de vise. Flăcăul încă mai vedea curmalii, fântânile şi chipul femeii iubite. Îl vedea pe Englez cu laboratorul lui, şi pe cămilar care era un învăţător fără să ştie.

„Poate că Alchimistul n-a iubit niciodată”, gândi băiatul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s