Learning, Sharing, Helping …

Inima


“În următoarele trei zile cei doi s-au întâlnit cu câţiva războinici şi i-au văzut pe alţii la orizont. Inima flăcăului începu să vorbească despre frică. Îi povestea istorii pe care le auzise de laSufletul Lumii, poveşti despre oameni care plecaseră în căutarea comorilor lor şi nu le găsiseră niciodată. Uneori îl speria cu gândul că nu va avea niciodată comoara sau că putea muri în deşert. Alteori îi spunea flăcăului căt e de mulţumită, că-şi găsise iubirea şi găsise mulţi bani de aur.

― Inima mea e înşelătoare, îi spuse flăcăul Alchimistului, când s-au oprit ca să-şi odihnească puţin caii. Nu vrea ca eu să merg mai departe.

― Asta e bine, răspunse Alchimistul. Dovedeşte că inima ta e vie. Este normal să-ţi fie frică să dai pentru un vis tot ce ai căpătat până acum.

― Atunci, pentru ce trebuie să-mi ascult inima?

― Pentru că niciodată nu vei reuşi s-o faci să tacă. Şi chiar dacă te prefaci că nu asculţi ce spune, ea va sta în pieptul tău repetând mereu tot ce crede despre viaţă şi lume.

― Şi dacă e înşelătoare?

― Înşelăciunea este o lovitură neaşteptată. Dacă îţi cunoşti bine inima, niciodată nu va reuşi asta. Pentru că tu îi vei cunoaşte visele şi dorinţele şi vei şti ce să faci cu ele. Nimeni nu reuşeşte să fugă de propria inimă. De aceea e mai bine să asculţi ce spune. Pentru ca niciodată să nu vină o lovitură pe care n-o aştepţi.

Flăcăul continuă să-şi asculte inima în timp ce străbăteau deşertul. Începu să-i cunoască şiretlicurile şi trucurile şi începu s-o accepte aşa cum era. Atunci flăcăului nu i-a mai fost frică şi n-a mai vrut să se întoarcă, pentru că într-o seară inima îi spuse că era mulţumită. „Chiar dacă eu mai cârtesc puţin”, îi spunea inima, „o fac pentrucă sunt inimă de om, şi inimile oamenilor aşa sunt. Le este teamă să-şi împlinească cele mai îndrăzneţe visuri, pentru că li se pare că nu merită sau că nu vor reuşi. Noi, inimile, murim de frică numai la gândul unor iubiri care dispar pentru totdeauna, la clipe care ar fi putut să fie bune şi n-au fost, la comori care ar fi putut fi descoperite dar au rămas pentru totdeauna îngropate în nisip. Pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva, suferim îngrozitor.”

― Inimii mele îi este frică de suferinţă, îi spuse flăcăul Alchimistului într-o noapte când priveau cerul fără lună.

― Spune-i că frica de suferinţă este mai rea decât suferinţa însăşi. Şi că nici o inimă nu a suferit când a plecat în căutarea visurilor ei, pentru că fiecare moment de căutare este un moment de întâlnire cu Dumnezeu şi cu Veşnicia.

“Fiecare clipă de căutare este o clipă de regăsire”, îi spuse flăcăul inimii lui. „Cât mi-am căutat comoara am avut numai zile luminoase, pentru că ştiam că fiecare oră făcea parte din visul de a o găsi. Cât am căutat comoara, am descoperit pe drum lucruri pe care niciodată n-aş fi visat să le întâlnesc dacă n-aş fi avut curajul să încerc lucruri imposibile pentru păstori.”

Şi atunci sufletul lui se potoli pentru o întreagă după-amiază. Noaptea, flăcăul dormi liniştit şi când se trezi, inima începu să-i povestească despre Sufletul Lumii. Îi spuse că omul fericit este omul care îl poartă pe Dumnezeu în sine. Şi că fericirea putea fi întâlnită într-un simplu grăunte de nisip din deşert, aşa cum îi spusese Alchimistul. Pentru că un grăunte de nisip este un moment al Creaţiei şi Universului i-au trebuit mii de milioane de ani ca să-l creeze. “Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva”, îi spuse inima. Noi,inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare.“ Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile.”

― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întrebă flăcăul pe Alchimist.

― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere.

Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s