Learning, Sharing, Helping …

Oneness


yinYang

Oneness

Am închis ușa de la mașină și în stânga mea s-a deschis alta și un bătrân mi-a spus ceva…

–          Poftim?

–          Vrei să întrebi cât costă o lingură de lemn – și mi-a arătat cu bastonul la un bătrân care stătea la intrarea în magazin și vindea niște obiecte făcute din lemn: linguri de lemn, coșulețe de fructe, palete de lemn, un fel de tocator din lemn (ca un satâr – pentru vinete am vizualizat eu)…

–          Este invalid ca și mine. Te rog cumpăra o paletă din lemn și-ți dau eu banii – a spus începând să se caute de pormoneu.

S-a făcut dintr-o dată liniște și lumină. Priveam acel om – bătrân, îmbrăcat destul de ponosit printre fulgii mici de zăpadă. Parcă ceva s-a schimbat în mine,în percepția mea … nu mai conta ceea ce făceam sau voiam să fac ci era o liniște fără planuri, fără alternanță de atenție, … de parcă nu eram decât eu și bătrânul … și ceva imens în jurul nostru.

–          A, să vă cumpăr dumneavoastră … am zis ca trezit din vis, de parcă acum aș fi înțeles ce sunt rugat – păi abia acum răsare lumina …

M-am dus la bătrânul cu coșuri și l-am întrebat cât costă o paletă (spatulă) de lemn.

–          2 lei.

Am ales una și i-am dat 10 lei rugându-l să-mi înapoieze doar 5. L-am privit în ochi în clipa în care i-am dat banii și am văzut strălucire, bucurie, împăcare … Am bânguit:

–          Mulțumesc. Sănătate.

Am dus paleta domnului din mașină:

–          Crezi că eu aveam nevoie de paleta asta?

–          Nu. Mulțumesc. Sănătate.

–          Mulțumesc. Ai făcut o faptă bună.

Am intrat în magazin, hotărît ca la ieșire să cumpăr un coș de fructe.

… magazin, patine de gheată, plată …

Am ieșit …

M-am oprit la bătrân și l-am întrebat cât costă un coș și un tocător de vinete – nu prea mă interesa răspunsul. I-am dat 20 de lei.

Și-a scos mâna din mănusa groasă, a luat banii și mi-am zis:

–          Mulțumesc din suflet. Să-ți dea Dumnezeu sănătate. – L-am privit în ochi când a zis … aceeași ochi calzi, limpezi, plini de lumină. Albaștrii. Am simțit – deși am auzit aceste vorbe de multe ori – că erau autentice. Ca și cum batrânul era conștient de ceea ce zice, nu erau doar vorbe automate spune în vânt.

Iar în mișcarea lui – deși era o mișcare a unui om cu infirmitate, era atâta liniște, naturalețe și eleganță. Nu știu – pur și simplu am rămas uimit.

Am răspuns încet:

–          Mulțumesc. Sănătate.

Și-am perceput ca o binecuvântare printre fulgii mici și rari de nea care dansau în muzica palelor de vânt în drumul lor neîngrădit spre pământ.

… drum, casă, noapte …

Când m-am culcat, mi-a revenit puternic în față amintirea … în meditația de dinainte de somn a apărut amintirea … și a început să curgă … am ajutat un bătrân, mi-a fost arătat ceea ce nu văzusem, mi-a fost indicat pe cine și cum să ajut, a venit în întâmpinarea mea, a dorinței mele de ajuta, m-a scos din lumea gândurilor și obiceiurilor mele și mi-a arătat viața – realitatea- legea … și am cooperat…

Flash:

–          nu am ajutat numai acel bătrân – într-un fel imperceptibil,profund și … atât de fin … – m-am ajutat pe mine!

Habar nu am ce înseamnă asta:

“M-am ajutat pe mine!”

Mulțumesc.

În acea înțelegere profundă – dincolo de mintea mea – totul era legat, totul era una, totul era UNIUNE.

= Oneness =

© dann bc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: