Learning, Sharing, Helping …

PREZENT


PREZENT

Nenumărate clipe-am dormit,
Și de dulci vise m-am lipit,
Și ani de-a rându’, ca la teatru,
Jucat-am rolurile măiastru.

și, căi, bătut-am în neștire,
până am căzut în amorțire,
și, căi, bătut-am de-a latu,
până mă ajunse păcatu,
și, căi, bătut-am de-a lungu,
până mă pierdui de-a-ntregu’!

Și, aiurea, într-o clipă,
Ca un fum tras dintr-o pipă,
Mă inundă suav gândul:
Că nu e decât Prezentul!

O, ce liniște și pace,
Vine cu acest gând perspicace,
Descătusăre febrilă și manifestare,
A clipei sfântă binecuvântare!

și, căi, bătut-am în neștire,
până am căzut în amorțire,
și, căi, bătut-am de-a latu,
până mă ajunse păcatu,
și, căi, bătut-am de-a lungu,
până mă pierdui de-a-ntregu’!

Dar scânteia se produse,
Și-adormirea căzuse,
Din al stăpânirii tron;
Și nu mai e totul sincron.

AICI, apare iară,
Lumina caldă de vară,
ACUM aripile-mi cresc,
Că să fiu un zeu ceresc.

Înțelegerea-mi coboară,
În pași sfioși ca de fecioară,
Și rând pe rând pică pe trepte,
Vechile credințe răscoapte.

și, căi, bătut-am în neștire,
până am căzut în amorțire,
și, căi, bătut-am de-a latu,
până mă ajunse păcatu,
și, căi, bătut-am de-a lungu,
până mă pierdui de-a-ntregu’!

Hm … mereu ajung AICI,
Îndurând sute de replici,
Și mereu ajung ACUM,
De parcă s-ar putea altcum!

Și oricâte căi încerc,
Parcă mă învârt în cerc,
Nenumărate meciuri de-antrenament,
Să accept profund în mine: PREZENT!

Și …
dacă-n prezent am înțeles câte ceva:
cum că AICI nu poate exista altceva,
ACUM în pace observ ș-accept,
ETERNUL PREZENT deștept!

© dann bc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: