Learning, Sharing, Helping …

Identificarea


Cum să încep, cu ce să încep? … Hm … de parcă există cu adevărat un început!

E lună nouă în balanță, 3 dimineața, și de o oră jumătate sunt treaz. Fac flush (detoxifiere) la ficat prin metoda descoperită și promulgată de Andreas Moritz. În mod normal ar fi trebuit să dorm, dar nu am putut, cumva amestecul acela de ulei și suc de grapefruit îmi vine înapoi pe gât. Dacă mă ridic în fund se liniștește.

Așa că mă uit la tv și apoi la calculator.

Nesatisfăcător. Ceva mă împinge să le sting pe amândouă și să stau în pat în liniște. Mă năpădesc amintirile și dorințele. Și mă observ iar vorbind cu Dumnezeu.

Apare dorința.

Puternică.

Și incep să apară flash-uri.

Dintr-o dată (mă) întreb: “Cine vrea asta? Cine dorește (dorința) asta?”

“Io” vine răspunsul.

Care “Io”?

Și dispare.

Și mă “lovește” întelegerea. Acest “Io”/”Eu” este doar un cuvânt, un gând rostit, exprimat de dorintă. Dorința se folosește de acest cuvânt pentru a se indentifica cu mine. Acest cuvânt nu are substanță, nu e susținut de ceva concret . Adică acum îl vad clar – este doar un cuvânt.
Nu sunt EU. Înteleg asta acum foarte clar. Nu sunt EU. Este o distanță între eu și EU. Un spațiu. De fapt înteleg că acest spațiu perceput acum este dez-identificare … este natural.
Mai trec în revistă niste dorințe, le întreb (sau întreb) cine sunt … se pastrază acest spațiu, această distanță între EU si eu.

Bun, bun … dar unde sunt EU, sau cine sunt EU?

Ma uit la acest ceva, de ce ar fi adevărat?

Și sezizez aceeași distanță între acest ceva ( i-aș putea spune un loc – dar totusi implică temporal și spațial ) și intrebari. Ca și cum întrebările sunt puse dincolo, adică la distanță de acest loc/ceva.

Acest ceva e dincolo de întrebări. E dincolo de răspunsuri.

Și cel mai important … e dincolo de cuvinte, e dincolo de exprimare.

Ce pot să spun despre el? Nimic. Liniște.

Cu o excepție totusi. Pot spune ca ESTE, că EXISTĂ.

Îmi vine să scriu despre asta, în minte – (numesc așa, acolo unde vin gândurile, cuvintele, exprimarea – adică la distanță de acest ceva) deja se formează ce să scriu. Și întreb de ce să scriu? Pentru a sedimenta ideea! Pai … este o idee? Hm … nu prea. Liniște. Dar mintea … concepe în continuare să scriu. Pentru ce? Pentru alții! Altii? Pentru cei care citesc! Pai chiar citește cineva? Chiar contează pentru cineva sau contează la ceva? Sau contează pentru mintea mea? Liniște.

Nevermind.

Scriu pentru că pare în regulă cu acel ceva. Cumva imboldul scrisului vine de acolo, adică scânteia care anima mintea să scrie, să imagineze și chiar să facă vine de la distanță, de la acel Ceva. Nu știu cum.

Deschid calculatorul și ma apuc să scriu.

Pentru mine este important, simt ceva eliberator. Am văzut prima data – când zic văzut încerc să exprim că am înteles mai profund decât nivelul mental, la care nivel înțelesesem să zicem de la Tolle, Mooji, De Mello, Osho, Gangaji – identificarea și cum funcționează ea. Nu mă simt eliberat de tot dar cumva simt că am făcut un pas mare inainte.
Este doar un gând care face abuz de cuvântul “eu”, cuvant care apare în toate gândurile. Care de mic am fost învățat ca sunt. Dacă intrebi, primești primul răspuns “eu”. Iar acest “eu” îl confundam cu EU, deși de la o vreme am simțit un disconfort în asta. Și am mai înteles ceva la un nivel mai profund, am văzut aceasta distanță. Distanța între “eu” și … “Ceva”.

Ce ceva?

Nu știu. Probabil “EU”. Dar recunosc că deocamdată nu este atât de profundă recunoașterea.

Multumesc.

Namaste.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: